Evenimente

CONFERINȚE

Centrul organizează în colaborare cu Departamentul de Limbi și Literaturi Moderne, Colectivul de Engleză, o puternică secțiune de Gender Studies în cadrul conferinței internaționale BAS (eveniment anual). Împreună cu King’s College Londra și ICR Londra, CISG a organizat panelul “Gender Aspects of Shakespeare’s Work and Age” în cadrul conferinței Shakespeare – Memory and Commemoration (a cincea ediție s-a desfășurat în 6-7 noiembrie 2015 la Londra, iar masa rotundă cu tema The Bard and the Iron Curtain a fost găzduită tot de ICR Londra în 8 nov 2016). Începând cu anul 2025, CISG organizează, la inițiativa Asist. Dr. Raluca-Andreea Petruș, conferința “The Semiotics of Gender, eveniment științific anual dedicat studenților Facultății de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie.

 

Women in Science@UVT 2026

În cadrul evenimentului Women in Science@UVT, organizat la începutul lunii martie, în contextul Research, Innovation & Tech Transfer Days (RITT Days), Conf. univ. dr. Irina Diana Mădroane și Asist. cercet. dr. Raluca-Andreea Petruș, reprezentante ale Centrului Interdisciplinar de Studii de Gen, au participat la Sesiunea I – “Cariera de cercetător în perspectiva de gen”, în cadrul panelului dedicat științelor umaniste, moderat de CS I Ștefana Dima. Prezența acestora a contribuit la evidențierea parcursurilor profesionale și a experiențelor de cercetare din domeniul științelor umaniste, precum și la dialogul privind rolul și vizibilitatea femeilor în mediul academic. Evenimentul, organizat de Universitatea de Vest din Timișoara împreună cu Centrul de Consiliere și Orientare în Cariera de Cercetător – regiunea de Vest, a urmărit să aducă în prim-plan modelele profesionale feminine din comunitatea academică și să stimuleze dialogul interdisciplinar despre cariera de cercetător. Participarea Conf. univ. dr. Irina Diana Mădroane și a Asist. cercet. dr. Raluca-Andreea Petruș s-a înscris astfel în demersul UVT de susținere a vizibilității femeilor în cercetare și de consolidare a unui mediu academic incluziv, bazat pe colaborare și excelență.

Women in Science@UVT

***

Conferința “The Semiotics of Gender” 2026

În perioada 28–29 mai 2026, a avut loc cea de-a doua ediție a conferinței “The Semiotics of Gender”, eveniment coordonat de asist. dr. Raluca-Andreea Petruș. Desfășurată pe parcursul a două zile, ediția din 2026 a continuat direcția inițiată în anul precedent, consolidând rolul Centrului Interdisciplinar de Studii de Gen în sprijinirea și promovarea cercetării studențești în domeniul studiilor de gen. Ediția din 2026 a reunit studenți din ciclurile de licență, masterat și doctorat, interesați de problematica reprezentărilor de gen în limbaj, literatură, media și artă.

“The Semiotics of Gender” își propune să creeze o platformă de dialog academic și de diseminare a cercetării studențești, încurajând dezvoltarea competențelor de comunicare științifică și formularea unor perspective critice asupra fenomenelor culturale și sociale în domeniul cercetării studiilor de gen, în limba engleză.

Program: https://drive.google.com/file/d/1KYgUGEhbMIodUv_3k6topkxgQMRD3N7C/view?usp=sharing

Fotografii eveniment:

 

***

Conferința “The Semiotics of Gender” – Ediția Inaugurală 2025

În 23 mai 2025, a avut loc ediția inaugurală a conferinței “The Semiotics of Gender, eveniment științific dedicat studenților Facultății de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie, inițiat și coordonat de către asist. dr. Raluca-Andreea Petruș. Prima ediție a conferinței a reunit prezentări ale studenților FLIFT, înscriși la programele de studii de licență Limbi și Literaturi și Limbi Moderne Aplicate, studenți care au efectuat stagii de practică în cadrul Centrului Interdisciplinar de Studii de Gen, fiind preocupați de investigarea reprezentării de gen în discursuri media, literatură, și artă.

Cu un caracter interdisciplinar, la intersecția dintre gen, semiotică și filologie engleză, conferința a promovat comunicarea științifică, oferind studenților o platformă pentru prezentarea rezultatelor cercetărilor individuale și pentru angajarea într-un dialog critic și constructiv, fiind o oportunitate prielnică de diseminare a rezultatelor cercetării și dezvoltării capacităților de comunicare academică.

https://uvt.ro/blog/editia-inaugurala-a-conferintei-studentesti-the-semiotics-of-gender/

Program: https://lift.uvt.ro/wp-content/uploads/Program_The-Semiotics-of-Gender_2025.pdf

Fotografii eveniment:

***

Conferința studențească „Drepturile femeilor: Perspective și abordări interdisciplinare”/ “Women’s Rights: Interdisciplinary Perspectives and Approaches”, 23 Octombrie 2021, eveniment online organizat de CISG pentru a susține campania de candidatură a României la Consiliul Drepturilor Omului

 

***

CISG & WEST SUMMER UNIVERSITY

 “Investigating The Language of Graphic Novels: An Introduction to Semiotics”

West Summer University 2025, Facultatea de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie (FLIFT), Universitatea de Vest din Timișoara

Asist. dr. Raluca Andreea Petruș

 În cadrul West Summer University, ediția din 2025, activitatea didactică “Investigating The Language of Graphic Novels”, organizată de Asist. Dr. Raluca-Andreea Petruș, a oferit elevilor de liceu o introducere în semiotică, știința semnelor, semnificațiilor și interpretării acestora, cu aplicare la mecanismele vizuale și narative ale romanelor grafice. Activitatea a explorat modul în care semiotica transformă lectura unui text într-o experiență complexă de decodificare a semnelor grafice și a subtextului socio-politic și cultural.

Folosind opere fundamentale precum Maus, de Art Spiegelman, Jurnalul Annei Frank (adaptarea grafică), Citizen 13660, de Miné Okubo, și They Called Us Enemy, de George Takei, elevii au analizat modul în care memoria colectivă și traumele istorice sunt reprezentate în limbaj textual și vizual. Am discutat despre cum relația dintre spațiul alb (între cadre) și elementele vizuale activează “memoria” și “postmemoria”, permițând cititorului să devină un co-creator al sensului.

O componentă esențială a discuțiilor a fost analiza din perspectivă de gen, explorând modul în care experiențele traumatice, marginalizarea și reziliența sunt filtrate prin identitatea de gen a autorilor și a personajelor. Am analizat cum romanele grafice devin spații de reconfigurare a istoriei, punând în lumină vocea și rolul femeilor și bărbaților în relatarea evenimentelor care au marcat secolele XX și XXI.

 

***

 

Ghiță, Roxana. „Gender (Im)Balance in Science and Engineering Across Cultures” – Keynote Address in the 1st Winter School on Trends on Additive Manufacturing for Engineering Applications (H2020-WIDESPREAD-2018, Project No. 857124), January 28, 2021

 

***

 

Mădroane, Irina Diana, invitată la dezbaterea pe marginea proiecției documentarului #MeToo zguduie (inclusiv) Franța (scris de Annette Lévy-Willard, realizat de Anne Richard), în cadrul Festivalului de Film Francez. Aula Magna a Universității de Vest din Timișoara, 7 octombrie, 2020, organizator Institutul de Film Francez. (Articol presă, Galerie foto)

 

***

 

Pârlog, Aba-Carina. A Recondite Connection: Culture and Religion in Tracy Chevalier. Conferinţa internaţională Bridges across Cultures, Universita degli Studi della Tuscia, Viterbo, Italia, Washington and Jefferson College, Washington, PA, SUA, 24-26 iunie 2021

 

***

 

Șerban, Andreea, coordonare studenți în cadrul proiectului Terminology without Borders (o colaborare între departamentul de terminologie al Parlamentului European, TERM COORD, și Direcția Generală pentru Traduceri a Uniunii Europene, DG TRAD). Domeniul de cercetare terminologică: „Women’s Rights and Other Issues” („Drepturile femeilor și alte chestiuni”), aprilie-mai 2021. Studenții coordonați de Dr. Andreea Șerban au definit și tradus peste 80 de termeni din domeniul studiilor de gen și drepturile femeilor, care vor fi incluși în glosarul european IATE: https://www.uvt.ro/ro/blog/studentii-lit-in-proiect-european-de-terminologie-sectiunea-womens-rights-other-issues/

***

 

ICR Londra – Masa rotundă The Bard and the Iron Curtain (8 noiembrie 2016)